joi, 12 ianuarie 2017

10 paşi pentru eliminarea dezordinii din mintea şi viaţa noastră

Tot în spiritul începerii noului an „pe o foaie albă, curată” sub toate aspectele, m-am gândit să atac subiectul dezordinii.

De mult mă lupt cu limitările limbii române pentru că dacă în engleză spui „junk” sau „clutter” toată lumea înţelege că sunt nişte concepte mult mai largi decăt traducerile româneşti „gunoi” şi „dezordine”.


Le-aş putea defini ca pe orice acumulări de obiecte fizice sau virtuale şi de stări mentale sau emoţionale care nu au vibraţii pozitive sau suportive pentru persoana noastră şi ocupă un „spaţiu” ce altfel ar putea fi folosit într-un scop bun sau pur şi simplu ar putea fi liber şi înviorător, necesar pentru relaxarea fizică şi mentală.

Din perspectivă Feng-Shui, ordinea aduce linişte, împreună cu curăţenia şi cu mărirea spaţiului prin care să circule liber chi-ul sau energia mediului înconjurător.
Se spune că mediul în care trăim devine o reflectare a mediului interior, a blocajelor pe care poate nici nu le conştientizăm la noi: temeri, programe mentale implantate în subconştient de familie, şcoală, anturaj şi experienţe trecute şi care ne fac să ne simţim inconfortabil, copleşiţi, stresaţi şi neîmpliniţi.

Povara unei case mari cu multe lucruri sau a unui spaţiu mic în care tot multe lucruri dau şi mai acut senzaţia de acumulare şi dezordine au aceeaşi soluţie simplă şi eficientă: descongestionarea pas cu pas, pe categorii.

Din zeci de videoclipuri urmărite pe această temă, ideea de a curăţa şi ordona un loc pe zi sau pentru 15 minute pe zi au fost cele mai eficiente şi eliberatoare pentru mine.

Prima variantă înseamnă de exemplu a lua un sertar sau un raft pe zi şi a face ordine doar acolo, începând întotdeauna în următoarea ordine:

1.   Dă la o parte ce nu mai foloseşti: e vital să nu mai ţii lucruri vechi / defecte / care nu-ţi mai sunt bune / nu mai au un scop funcţional / ai duplicate sau multiple / nu îţi plac deloc
2.   Desemnează pentru fiecare obiect un loc potrivit : poate nu e locul acelui obiect în acel sertar ci ar fi bine să fie într-un loc comun cu altele ce au aceeaşi categorie sau funcţionalitate
3. Împachetează optim hainele şi foloseşte organizatoare şi separatoare pentru obiecte: cutiile şi coşurile ajută atât la scos, pus la loc şi accesat ce e dedesubt cât şi la limitarea împrăştierii lucrurilor mărunte într-un spaţiu mai larg
4.  Etichetează, unde este cazul : poate părea un obicei pentru minţi obsedate, însă utilitatea lui bate orice prejudecată. Vital în cămară, la dosarele de pe birou şi pe cutiile în care depozitezi obiecte de care uiţi dacă nu notezi undeva ce e în cutie!

A doua variantă implică o rutină zilnică în care timp de 15-20 minute, într-un moment ales de noi, cu puţină muzică să ne schimbe starea, putem alege un traseu de pe care fie strângem lucruri şi le punem la locul lor, fie continuăm un proces de redecorare, curăţăm ceva sau facem o singură activitate în locuri multiple (gen şters praful sau schimbat pantofii de sezon)

Care ar fi însă categoriile de junk / clutter sau să-i spunem dezordine la care trebuie să fim atenţi şi prin ţinerea sub control a cărora viaţa noastră va deveni infinit mai relaxată?

 1.   Cărţi

-        Marie Kondo spune că o carte pe care ai citit-o şi-a îndeplinit deja menirea şi nu e nevoie să o ţii pentru că probabilitatea să o reciteşti e foarte mică
-        Câţi nu am moştenit bibliotecă străbunilor cu romane clasice de care nu ne vom atinge niciodată? Există şcoli săteşti, orfelinate şi diverse asociaţii care pot ajuta ca ele să fie de folos altora
-        La ultima reorganizare mi-am împărţit cărţile pe rafturi separate pe categorii / domenii şi mi-e mult mai uşor şi să le accesez dar şi să aleg pe cea de care am nevoie

2.   Colecţii de orice fel

-        Nu mă refer aici neapărat la colecţii gen timbre filatelice ci la faptul că uneori dezvoltăm mici sau mari obsesii pentru anumite categorii de obiecte din care avem tendinţa să stocăm duplicate sau multiple. Incluzând cărţi de reţete, bijuterii, geluri de duş, truse de machiaj sau sticluţe de ojă, gadgeturi, cd-uri, cutii de depozitare, eşarfe, etc. Orice din care avem preaaaaaaa muuuuulte decât am avea nevoie şi chef să folosim
-        Unul din exerciţiile de inteligenţă emoţională învăţat de la Zoltan Vereş e foarte util aici: pune-ţi întrebarea de ce aduni atâtea obiecte din acea categorie? Cu ce te ajută să evoluezi în viaţă, sa fii mai împlinit şi mai fericit? Nu cumva punându-le pe toate într-o grămadă în faţa ta sentimentul e de vinovăţie că ai atâtea şi nu ştii de fapt de ce?
-        A, aici se încadrează pantofii la femei şi tricourile pentru bărbaţi... Să recunoaştem asta...
-        Până la urmă, ca şi la orice „boală”, scopul e să-i descoperim şi reparăm cauza, nu să-i perpetuăm simptomele

3.   Reviste, cărţi de reţete, decupaje, ziare

-        Sunt prima care ridic vinovată mâna aici. Şi îmi dau seama că totul vine doar din perpetuarea inutilă a mentalităţii de lipsă de pe vremuri, când până şi informaţia era rară şi doar sub formă scrisă şi atunci decupam reţete sau articole din reviste cu gândul că-mi vor fi utile. Acolo s-a pus praful pe ele...
-        În era digitalizării şi a internetului, modul în care gătesc s-a schimbat radical: mă uit ce am în frigider, închid ochii şi-mi imaginez ce gen de mâncare mi-ar surâde şi apoi improvizez liber cu ingredientele.
-        Când chiar îmi place o reţetă o fotografiez (pagina) şi o am în telefon. Uşor de împărtăşit şi cu alţii şi uşor de găsit într-un folder
-        Pentru orice altceva, trăiască Google...!

4.   Fotografii

-     În facultate deţineam peste 2000 de fotografii pe hârtie, grupate frumos în albume. Încă le mai am, catalogate şi etichetate. Însă obiceiul atunci săptămânal de a le admira s-a transformat în cincinal...
-        Recent am făcut un lucru cam kamikaze însă cu un efect pe care nu mi l-am imaginat când m-am apucat de treabă. În cifre, în 29 de ore de muncă (cu 8 ore pauză de somn) am sortat 50 GB de fotografii de familie din ultimii 8 ani de vacanţe şi concedii şi le-am digitalizat într-un album personalizat de 100 de pagini.
-        Ideea e că mi-aş dori să revin la mentalitatea de pe vremea filmelor foto, când gândeam o poză cu ambianţă, unghi, ce vreau să surprind în ea şi abia apoi apăsam cu discernământ butonul. În ziua de azi, mi se pare o risipă totală de energie şi amintiri frumoase să vii cu 2000 de poze dintr-o săptămână de concediu, la care să te uiţi o dată şi apoi să-ţi aglomereze uitate într-un folder calculatorul sau telefonul, plin până la refuz.
-        Nu mi se pare că rolul fotografiilor e să ne ancoreze în trecut, ci să ne amintească lucrurile frumoase pentru care să fim recunoscători şi ceea ce vrem să devenim, nu ce am fost

5.   Obiecte sentimentale

-        Această categorie e cea mai greu de atacat însă cu cele mai mari beneficii de sănătate mentală. Pentru că este exerciţiul de a ne rupe cordoane ce ne leagă de trecut, de experienţe şi relaţii, chiar şi de vechea noastră versiune, care poate ne împiedică să evoluăm în ceea ce am putea fi ca oameni
-        Aplicând şi aici regula „de ce-ului”, fotografiind obiectele înainte de a le da afară şi mulţumindu-le pentru rolul lor încheiat în viaţa noastră vom putea să ne eliberăm şi sufletul de nişte energii ce-l ţin ancorat în trecut

6.   Dezordine pe suprafeţe

-    Pe birou, pe blat şi masă în bucătărie, pe rafturi în baie, locurile unde dezordinea adoră absolut să vieţuiască
-        Efectele nedorite sunt: urăşti să ştergi praful pentru că ai de luat o mie de lucruşoare în mână şi de pus la loc, nu găseşti nimic ce cauţi şi doar te întrebi ce caută acel obiect în acel loc, vizual îţi crează un stres zilnic şi blocajul mental că nu reuşeşti să duci lucruri la bun sfârşit sau să menţii o ordine în lucruri şi în viaţă
-   Există o teorie conform căreia există persoane (incluzând subsemnata) care la birou sunt întruchiparea ordinii şi organizării dar când vin acasă sunt un dezastru. Explicaţia pe care am găsit-o experimentând e că lucrurile se remediază pe măsură ce există cât mai puţine lucruri la vedere şi totul e la locul lui. Nu degeaba râd colegii mei că am ajuns să mă uit tot mai des la video-uri despre minimalism. Necesitatea generează răspunsuri şi evoluţia pentru mine un scop obligatoriu al vieţii şi de cele mai multe ori rezolvările şi pacea mi-au venit din schimbări pe care nu le-aş fi intuit niciodată

7.   Electronic clutter (e-mail, desktop, telefon)

-        Acest gen de dezordine mi se pare cel mai greu de ţinut sub control pentru că se adună în secunde şi nimeni nu are nici cea mai mică dorinţă sau motivaţie să cureţe măcar periodic e-mail-uri, fişiere, aplicaţii, poze, mesaje.
-        Singurul mod în care eu reuşesc este, în afară de filtrele de pe e-mail şi gruparea fişierelor pe directoare pe calculator, încercând să păstrez mentalitatea de a nu genera ceva nou dacă simt că nu mă voi putea ocupa de el. Aici intră abonarea la newsletter-uri, descărcarea de aplicaţii noi pe mobil, salvarea de fişiere şi documente pe care nu voi apuca să le citesc niciodată.
-    Şi vreau să revin la o idee pe care am menţionat-o în articolul anterior: în tot ceea ce mă priveşte încerc să aplic constant filtrul „acest lucru îmi e util? Mă ajută să evoluez? E important pentru mine?” şi să reduc la maxim distragerile sau a fi martor la vieţile altora în loc să o trăiesc pe a mea cu folos

8.   Hârtii şi acte

-        Iarăşi o categorie pentru care nu ne facem timp şi chef să o ţinem sub control şi care ne poate foarte uşor copleşi
-        Un caz aparte sunt desenele copiilor, pentru care însă putem folosi digitalizarea şi un loc restrâns şi temporar pentru afişarea lor (gen o latură a frigiderului, cu magneţi)
-        Marie Kondo recomandă să folosim doar 3 categorii, restul hârtiilor nefiind necesar a fi ţinute:
a) acte de care trebuie să ne ocupăm (facturi de plătit, scrisori de trimis, hârtii de citit)
b)   acte periodice necesare (contracte de utilităţi, asigurări)
c)    acte permanente (certificate de naştere, diplome de studii şi atestate profesionale, acte de proprietate)

9.   Obiecte diverse

-        Revin la ideea de „sertarul cu nimicuri”, care nu ar trebui să existe. Însă toate obiectele necesare pentru „meşterit” sau altă categorie ar trebui să aibă un loc unic cunoscut de toată lumea
-      În special la bucătărie tendinţa e să aglomerăm sertarele cu ustensile duplicat sau pe care nu le folosim dar cumva le-am preluat sau primit şi ar trebui să renunţăm la ele în favoarea cuiva care chiar o poate face
-      Această categorie cred că generează cel mai înalt nivel de stres pentru că este şi fizic vizibilă şi simţim spaţiul pe care ni-l răpeşte

10.         Asocieri mentale negative

-        Dezordinea în gânduri, zgomotul permanent dat de un radio în maşina, televizorul cu ştiri acasă şi multe alte surse gen facebook sau bârfa de la ţigare despre starea naţiunii sau a drumurilor nu face decât să ne epuizeze mental şi emoţional şi fără să realizăm aceste efecte sunt mult mai profunde la nivelul creierului şi a sănătăţii la modul global
-    Acestea sunt principalele surse prin care colectăm din mediul înconjurător programe mentale ce nu ne aparţin şi nu sunt suportive pentru viaţa noastră şi care în timp crează o dependenţă nocivă. Cunosc persoane care nu pot adormi decât pe zgomotul de la TV şi care nu pot conduce decât pe bruiaj de radio indiferent că se înţelege ceva sau nu, important e să nu audă linişte
-        Pentru a funcţiona optim şi sănătos însă, conectarea cu noi înşine, momentele de auto-reflecţie, relaxarea profundă într-un mediu care nu ne imprimă vibraţii străine şi nedorite sunt elemente absolut necesare.
-        Încărcarea cu energie se face nu doar observând chiar şi în treacăt o felie superbă de natură în drum spre servici ci şi preluând controlul asupra a ce lăsăm să ne atingă şi influenţeze din mediul exterior şi câtă grijă avem să trăim şi viaţa cu noi înşine şi petrecând momente liniştite şi de calitate cu cei dragi şi care ne împărtăşesc idealurile.





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu