luni, 26 decembrie 2016

Metode simple de a pune ordine... în subconștient

De Sărbători nimeni nu vrea să audă de diete. Sau de orice principii sănătoase legate de mâncare. Așa că, tematica de azi se va adresa sănătății prin intermediul curățării și modelării spațiului în care locuim.

Principiile pe care le voi prezenta țin de Feng-Shui și organizare, însă efectele asupra sănătății pe care vreau să le aduc în lumină țin de subconștient și influența lui tăcută din umbră asupra întregii noastre personalități și stări de bine.

Subconștientul – forța ce ne controlează

Subconștientul uman e acea bucată de 89% din iceberg care se află sub apă. Tot ce se acumulează acolo din tot ce trăim și auzim în jurul nostru în timpul vieții se transformă în principii ce ne călăuzesc mental și ne dictează spunem noi inconștient deciziile și acțiunile.

Nu voi insista acum pe toate acele hărți mentale imprimate de alții în mintea noastră gen ”doar dacă ai bani mulți poți trăi cum îți place”, ”dacă nu asculți de superior vei fi pedepsit”, ”rolul femeii e să stea la cratiță și să nu iasă din cuvântul bărbatului”, ”trebuie să faci orice să îți menții prietenii, altfel vei fi un proscris”, etc.
Acestea vin în mare parte din refulări ale celor din jur, din dogme învățate și proliferate greșit și în cea mai mare parte din cazuri nici cei care ni le-au insuflat și nici noi nu le conștientizăm ca atare.

Procesul de a le anihila și înlocui cu unele suportive pentru fiecare  om e de durată și voi reveni cu un articol special pe această temă cu tehnici și principii.
Un loc de unde putem însă începe imediat schimbarea în bine este mediul în care trăim, care este cumva în rezonanță sau menține aceste stări nesuportive la nivelul subconștientului.

Să dau un exemplu concret.

Dezordinea din casă. Există oameni care susțin că ei orice ar face nu pot fi ordonați. Dacă încerci să le arăți cum să facă să le fie mai simple anumite lucruri opun o rezistență feroce, ca și când le-ai face un rău.... psihic. Exact asta este manifestarea subconștientului care opune rezistență schimbării hărții lui mentale imprimată de cineva care poate în copilărie i-a tot repetat acelei persoane ”tu nu ești în stare sa faci ordine, ești cea mai dezordonată persoană de pe Pământ” sau, la fel de nocivă e varianta ”lasă că strânge mami puiule, că tu nu poti...”

Cum îl putem noi controla pe el?

Mediul în care trăim este oglinda noastră, a stărilor noastre interioare și a convingerilor noastre.
Totul este făcut din energie, și materia și mai ales stările, emoțiile sunt o punere în mișcare prin vibrații pe anumite frecvențe a unor energii. Ne simțim bine când rezonăm cu un loc, rezonanța fiind definiția fizică a două unde de aceeași frecvență.

Dacă noi din interior putem influența mediul exterior (să-l aranjăm așa cum ni-l dorim) nu văd de ce nu am putea reversa procesul: să aranjăm mediul exterior și să ne obișnuim treptat cu noua vibrație și în interiorul nostru.

Nu cred că există cineva care să reacționeze negativ la imaginile idilice cu case de lux perfect ordonate și în care totul e la locul lui și nimic nu e în plus. După care, reacția a 99% dintre noi este: ”A, dar eu n-aș putea menține asta, e ca scos din cutie...” Acel nu pot nu e nu vreau, e doar nu pot. Care de fapt e doar nu cred ca pot ceea ce înseamnă ca mai e speranță...

Simplificarea vieții prin organizare

Urăște cineva să caute lucruri prin casă, mai ales în grabă când ai nevoie de ele? Sau vrei o bluză sau un tricou și după ce îl tragi de dedesubt de sub un teanc greu constați că evident e șifonat pentru că faci des operațiunea asta cu trasul din dulap a hainelor și niciodată nu ai rabdare sau chef să le rearanjezi la loc?

Dacă aș spune că există soluții simple și durabile ca asta să nu se mai întâmple și care nu numai că necesită un minim de efort dar au și un efect extraordinar de benefic asupra mentalului și unde mai pui puterea exemplului în fața copilului sau a altor membri ai familiei?

Despre ce este vorba? Să o luăm simplu cu organizarea dulapului de haine. Metoda se aplică apoi la orice alt tip de obiect (acte, cărți,  unelte, jucării, accesorii, marunțișuri, etc)

Cu un bebe în casă am avut provocarea de la început cu organizarea dulapului după un îndelung șir de întrebări repetate atât în casă cât și apoi la telefon de către orice persoană care trebuia să pună o haină pe copil: ”unde găsesc body-uri cu mânecă lungă?” ”și pantaloni de casă unde sunt?” ”șosete? maieuri?” etc.

La un moment dat obosisem. Și de explicat și de rearanjat zilnic hainele pe categorii pe rafturi.

Și atunci mi-a venit o idee. Extrem de practică. Am făcut rost de capace de la cutii de hârtie de xerox și am împăturit hăinuțele pe categorii distincte etichetând fiecare cutie și aranjându-le împreună în funcție de destinație (de exemplu chiloții langă maieuri, tricourile lângă cutia cu pantaloni scurți, etc).
  


Pentru că au aceeași formă, cutiile sunt suprapozabile așa că spațiul ocupat de haine s-a redus substanțial și acum orice străin care deschide dulapul e capabil în sub 1 minut să găsească haine și accesorii pentru a o echipa pe domniță pentru orice fel de activitate.

Nivelul superior : metoda KonMari și beneficiile ei

Am încercat apoi să aplic metoda cu cutiile și la hainele noastre însă la început am facut greșeala clasică de a le așeza întinse ca în raft. Evident se șifonau.
Atunci am descoperit metoda KonMari. Și lucrurile au trecut în altă dimensiune. Și fizic și mental, pentru că despre asta e vorba.

Dacă în loc de a așeza tricourile orizontal stivuite le-am împătura și pune vertical? Cam așa arată diferența. Am folosit aceleași capace de cutii de xerox din versiunea veche, doar că am împachetat tricourile la mărimea cutiei și le-am pus vertical și pe culori:



Practic, beneficiile metodei sunt imense. Metoda de împăturire, dacă e făcută corect, paradoxal împiedică sifonarea, chiar și la țesături delicate.
Simplitatea e incredibilă, ai luat tricoul, ai pus unul curat în loc. Totul își păstrează locul și forma, nimic nu e deranjat și asta pe termen lung.

La asta eu am adăugat codificarea pe culori, care mă ajută suplimentar la scurtarea timpilor de căutare și chiar la cautarea pe întuneric pe care o practic uneori când vremea mă obligă dimineața la schimbarea garderobei pregătită de seara și nu vreau să trezesc pe cineva aprinzând lumina. Stiu exact ce obiect unde îl găsesc.

Deasemenea, odata cu apariția magazinelor specializate în oraș, am început să folosesc diverse produse de depozitare, în special coșuri, în care se pot alinia haine mai voluminoase sau pe care nu vreau să le împăturesc foarte mult cum ar fi puloverele, rochiile și pantalonii mai groși, fulare, etc.



   

Un alt avantaj este utilizarea întregii adâncimi a dulapului fără să pierdem haine mototolite în spate, pe care le regăsim la primăvară pentru că nu au fost accesibile. Sistemul de coșuri permite în 2 secunde accesul la orice, oriunde.


    
 În timp am adaptat metoda pentru necesitățile mele în funcție și de adâncimea spațiilor de depozitare și de numărul și volumul hainelor astfel încât și soțul iși poate găsi cam orice fel de lenjerie fără să deschidă ochii.....:))))))


 

Investiția în niste organizatoare simple, de pus în sertare sau direct în dulap e până la urmă infimă în comparație cu darul de a ne simplifica viața folosindu-le.
Sincer, de când le folosesc nu țin minte să mai fi trebuit măcar o data să le golesc pentru rearanjare. Exclus. Un timp masiv pe care îl pierdeam pe vremuri și o făceam bombănind și enervându-mă că nu se poate fără.
În plus punerea hainelor înapoi la calcat? Nu se mai întâmplă.

E simplu și pentru cei mici dar și pentru cei mari. Ca o jucărie nouă, te acomodezi cu ea apoi totul pare o joacă și în scurt timp nu-ți mai amintești cum era viața înainte de organizare.

Un exemplu simplu de împăturire a hainelor este acesta, pentru inserarea verticală într-un sertar sau coș a bluzelor, tricourilor, orice are mâneci scurte sau lungi:
      
 

 


Se îndoaie pe verticală bluza cu mânecile la spate, apoi orizontal în 2-3-4 depinde cât este de lungă și ce înălțime are recipientul de depozitare. Rezultatul arată așa:



Iar aceasta este varianta nouă (în stânga, unde am inserat ușor bluza împăturită) versus versiunea veche cu toate suprapuse orizontal, fără a putea vedea ce e dedesubt fără să le scoți afară și să le șifonezi:


Concluzie

Revenind la subconștient, ce efect are organizarea? În afara schimbărilor energetice din jurul nostru, nepalpabile dacă nu suntem focusați să conștientizăm că ni se întâmplă lucrurile puțin altfel ca de obicei, încet încet, prin repetiția mișcărilor acestea vor deveni automatisme, prin aceasta subconștientul preluând noul stil de viață și mentalitate fără a o respinge. Din acel moment și gradul nostru de relaxare va crește, împreună cu timpul liber câștigat fără să știm....

Pentru cine are nevoie de ajutor și vrea să înceapă anul cu rezoluția de a trăi mai ușor și a avea mai mult timp la dispoziție, sunt aici pentru a vă oferi inspirație și suport!

Sărbători Fericite si sănătoase alături de cei dragi!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu